Avem mai multe opțiuni pentru traseu și totul depinde de vreme. Și cum se anunță vreme bună azi și mâine, lăsăm o parte din bagaje în mașină și pornim pe jos. Astăzi alegerea ghidului este Retezatul Mic. Aici mai fusesem, punctual, în Piatra Iorgovanului și pe vârful Piule, cumva dinspre sud. De mult pusesem ochii pe urcarea în șaua Paltina/Stănuleți...
Cum Lore nu a mai fost pe aici, opțiunea este foarte clară. Coborâm puțin de la refugiu pe drum și dăm de marcajul TR pe care trebuie să îl urmăm spre sud. Dar imediat ce intră în pădure, marcajul e destul de slab și ne ducem ”în bălării”. Tendința potecilor este de a merge natural la stânga pe lângă un pârâu cu un perete abrupt pe partea cealaltă (dreaptă). Doar că este total greșit și ne dăm seama imediat fiindcă nu mai avem marcaje absolut deloc. Așa că ne întoarcem la drum și revenim la săgeată pentru a cerceta undeva spre dreapta. Și așa este de fapt traseul: un pic printre brazi ajunge la pârâu, îl trece și printre niște trunchiuri căzute ajunge la un picior pe care urcă abrupt. Asta e! Cum e traseul, așa mergem. Lore îmi spune că lui îi place la golul alpin și îi dau dreptate: pe aici pare că pădurea se lasă peste tine și te mai și pune la efort, aparent inutil! Dar mergem mai departe fiindcă știu că altfel nu avem cum să câștigăm altitudine.
Încă puțin și ieșim la niște pajiști alpine tot în urcare. Cumva în fața noastră se vede platoul Borăscu. sau cel puțin așa credem fiindcă acum pe Google Maps mă lămuresc că am greșit: acolo sus este vârful Paltina și abia după el și valea Lăpușnicului Mare se întinde marea platformă Borăscu. Cine se încumetă, poate vara asta sau într-o vară următoare, la câteva zile pe aici? Deja iezerele Berhinei, iezerele Borăscu (?) și cel dintre Borăscu Mic și Nedeia, Scărișoara și Gârdomanul îmi fac cu ochiul.
Urmăm poienile înclinate ușor la stânga văzând din loc în loc câte un stâlp vechi. După două ore de urcat de la drum suntem în șaua Paltina la un mic lăculeț temporar (adică în linia crestei, de fapt un pic mai la stânga/est de șaua propriu-zisă fiindcă acolo ni s-a părut mai natural să ajungem). Știam că nu poate fi chiar așa mult de urcat! Iarăși mă înșel crezând că vârfulețul de lângă noi este Paltina. E doar un vârfuleț fără nume, întâi fiind Sturu și apoi Paltina la dreapta noastră. Planul despre care spuneam pentru altă ocazie... Pauză de câteva minute după care facem stânga pe BR!
Doar ce urcăm la un stâlp înfipt într-o ieșire de calcar și la stânga față de marcaj vedem vârful Stănuleții Mari. Propunere: hai până acolo că se vede că e ușor! Gândul din spate este că, fiind în afara traseului marcat, nu prea ajunge multă lume pe acest vârf. Și este destul de impunător peste toată zona calcaroasă a Stănuleților! Așa că vom urca pentru poze și o pauză de apă și ceva dulce. Și pentru a admira locurile și trimite ceva mesaje de la 2025m, altitudine la care se află și prea cunoscuta cabană Caraiman (inițial Casa A.D.M.I.R.) din apropierea locurilor noastre de muncă ;). Pe vârf, cu 11 metri mai înalt decât faimoasa Piatră a Iorgovanului pe care o vedem mai la est, te simți ”domnitor” peste lumea tăcută a superbului Retezat! Și merită câteva clipe de tăcere și admirație!
Dosim micile noastre bagaje și se cuvine o ieșire din traseu pentru a urca pe Piatra Iorgovanului. Cumva intuim o potecă ce urcă pe nord până sub peretele final și apoi câteva trepte de cățărare elementară ne duc pe vârful cu foarte mult vânt. Vom sta amândoi pe vârf maxim 30 de secunde pentru o poză ”de grup” și revenim la bețele pe care le lăsasem sub peretele final și apoi ceva mai jos spre rucsaci. Dar mai propun (și îmi este acceptată sugestia!) să mergem și pe partea sudică, sub Piatră, fiindcă e tare fain. Așa că facem ocolișul de rigoare în culoarul de vânt. Pentru puține clipe prindem calmul pentru câteva poze. Ca și data trecută, rămân mut în fața verticalei ce duce în vârf! Am fost mai devreme doar, nu mai facem și ocolișul prin vest. Recuperăm bagajele după ceva bălăureală individuală înainte de a merge mai departe. Spun bălăureală fiindcă este foarte greu să înaintezi printre jnepeni și fiecare din noi își găsește calea cea mai ușoară, așa cum ni s-a părut (căi un pic diferite).
Urmează o lungă curbă de nivel până la jnepenii de sub vârful Albele. O scurtă pauză de poze fiindcă pe coama sudică a vârfului vedem un ciopor de 9-10 capre negre ce aleargă sprintene. Câteva poze, atât cât apucăm de la distanță, și apoi urcăm ușor la dreapta, pe sud, până pe vârful Căpățâna Albelor. Vedem în față platoul lung al vârfului Scorota și în dreapta vârful Piule. Deja sunt locuri cunoscute :D! Doar că avem cumva de coborât în Scocul Drăgșanului și asta se poate face doar pe coama care coboară spre stânga/NE. Asta înseamnă că ne îndepărtăm puțin de șaua Drăgșanului dintre Albele și masivul Scorota-Drăgșanu. Asta e! Coborâm până aproape de firul văii și cumva trebuie să ne orientăm fiindcă aici ar trebui să fie un izvor numit ”La bolboroși”. Poate este și nu l-am văzut noi. Cert e că avem păreri diferite despre cum să urcăm pe versantul celălalt: Lore zice direct, eu zic că e mai ușor să urcăm pe curba de nivel până deasupra colibei ce se vede pe partea cealaltă și apoi la stânga pe curbă de nivel sau pe un vâlcel până sus. Nu sunt marcaje pe aici! Mergem fiecare cum crede mereu având vizibilitate unul către celălalt! Ne vom regrupa cam unde ar trebui să fie izvorul pe hărți, în urcarea ușoară spre platoul amintit. Nu se vede nici o stână așa cum apare pe hărți și ajungem la un lăculeț aflat la circa 1900 de metri. Stăm amândoi într-un loc fiindcă auzim un fel de tropăit/huruit. Imediat ni se dezvăluie sursa zgomotului: un grup de cai aleargă spre lăculeț la adăpat! Sunt atât de frumoși că îi admirăm înainte de a merge mai departe, printre lac și coamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu