Istanbul 28.09.2024

Am ajuns în orașul de pe două continente, în gara Halkalı. Hm, fiind punct important de intrare în Istanbul, mă așteptam cumva să fie ceva gară impunătoare. Dar nu are nici un aspect monumental sau cine știe ce. Este, în schimb, o gară modernă, cu pasaje supraterane de acces la peroane și cu legătură cu orașul și cu metroul. De fapt aici metroul este la suprafață, deci ar putea fi considerată o linie de tren :)! Aaa, ce am văzut aici, la plecare, este că poliția de frontieră te dirijează spre linia de unde pleacă trenul internațional (perechea celui cu care am venit noi, nu știu dacă mai pleacă și în alte direcții). O observație care poate ar da de gândit: se poate vedea importanța pe care Turcia o dă României prin faptul că legătura feroviară cu Bucureștiul se face prin gara Halkalı aflată la periferia orașului în timp ce vestitul tren Orient Express ajunge în gara Sirkeci din centrul orașului, aproape de cele mai importante clădiri și cartiere! Și asta nu de acum, ci de 142 de ani!!!

Ies cu Richard din gară să vedem un pic împrejurimile. Ne lovește aspectul de periferie: praf, haos, multe taxiuri, ceva vânzători stradali, oameni cu sarsanale (la propriu), cu sacoșe de rafie îndesate cu de toate. De fapt de ce ar trebui să ne mire fiindcă ăsta este Stambulul: un bazar imens, în toate direcțiile! Dar are farmecul lui! Bine ați venit în Asia, chiar dacă aici suntem în partea europeană a orașului! Hai înapoi în gară. Luăm acele celebre cartele roșii pentru transport IstanbulKart și coborâm la metrou. Măcar metroul este un mijloc de transport extrem de bun, curat și eficient pentru legătura cu orașul, mai bine zis cu centrul orașului. Cred că vreo zece stații mergem pe la suprafață prin orașul relativ plat și apoi intră în subteran. Ne hotărâsem amândoi să mâncăm și să bem o cafea în Piața Taksim și pentru asta schimbăm metroul la Yenikapı, unul din cele mai importante puncte de joncțiune a liniilor de metrou. Venisem pe linia B1 și trebuie să schimbăm pe linia M2. Multe scări rulante și pasaje monumentale, plus turnicheți la schimbările de linie. Richard se descurcă mai încet cu bagajul fiindcă are un geamantan pe roți. Este adevărat că este plecat pentru 2-3 luni, în înconjurul lumii. Eu am doar un mic rucsăcel, aici fiind în vizită, pentru câteva zile, cumva ca acasă... Linia M2, modernă ne duce pe sub Cornul de aur (o stație Veznecıler), a doua la suprafață pe podul Haliç Metro Köprüsü (stația se numește doar Haliç), a treia Şişhane și a patra Taksim fiind la subteran. Trenul merge mai la nord, până la stația Hacıosman,cartier mărginaș al Istanbulului, spre podul rutier Yavuz Sultan Selim Köprüsü care trece Bosforul aproape de capătul nordic al Bosforului, spre Marea Neagră/Kara Deniz. Tot în piața Taksim este stația de tren înclinat/cremalieră F1, pe care mi-l propun și nu voi reuși să ajung. 

Deocamdată ieșim la suprafață în piața Taksim/Taksim Meydanı, în piața mare dominată de moscheea Taksim/Taksim Camii și monumentul Republicii. Recunoașteți cuvântul ”maidan” :D? În jurul monumentului este capătul tramvaiului (de început de secol XX) care parcurge bulevardul İstiklal Cd. pietonal din cartierul Galatasaray. Hm, spune ceva numele cartierului? Echipa de fotbal și clubul Galatasaray Istanbul? Voi merge într-una din zile cu tramvaiul fiindcă este turistic și fain, fix pe mijlocul bulevardului super agitat! Deocamdată mergem la unul din restaurantele de pe İstiklal Cd. pentru cafea și masă. Este prânzul și timpul mesei. Servirea și personalul sunt foarte faine. Fac cinste unui asemenea domn cum este Richard! Mai povestim un pic și e altă energie. Curând el se va întâlni la intrarea în geamie cu un tip de la cazarea lui și merg cu el. Eu mă ”transform” în vizitator/explorator urban fiindcă abia pe seară voi merge la hostelul unde am rezervat. Veți vedea, e o întreagă povestire și cu asta!

Eu intru în moscheea imensă pentru care am preluat pentru dumneavoastră o descriere a ghidului local Cyrille Dupaigne-Ferrandon de pe Google Maps: 

”Situată la vest de Piața Taksim, moscheea a fost inaugurată pe 28 mai 2021, după rugăciunile de vineri și după ce Piața Taksim a fost stropită cu apă de trandafiri.

Construită pe o suprafață totală de 2.482 m² și o suprafață de construcție de aproximativ 16.000 m², Moscheea Taksim include o parcare subterană cu 163 de locuri și o zonă de rugăciune cu o capacitate totală de 4.000 de persoane, inclusiv 3.000 în interior. Cladirea este intinsa pe trei etaje si un subsol. Pe lângă zona de rugăciune, moscheea găzduiește o sală polivalentă, o sală de expoziții, o bibliotecă, o bucătărie cu ciorbă, un studio de înregistrări și o cafenea.

Moscheea are o cupolă de 24,5 metri în diametru și 33 de metri înălțime, precum și două minarete de 64,8 metri înălțime. Marmurele folosite pentru fatadele Moscheei Taksim sunt compuse din pietre Emparador Light din carierele Bursa si Aero Cream din carierele Isparta.”

La intrare este Sfera Militară/astronomică (Zâtü'l-Halâk), unul din cele nouă instrumente astronomice produse de observatorul din Istanbul fondat de sultanul Murad III în 1577. Ce redau aici ca informații se regăsește pe un panou în turcă și engleză aflat chiar lângă monument/instrument. Era folosit pentru a determina latitudinea și longitudinea coropurilor cerești. Pentru aceasta trebuie cunoscută longitudinea eliptică a unor constelații din centura zodiacală. Cu Sfera militară, când soarele și luna sunt la orizont, se pot determina latitudinea și longitudinea lunii în plan eliptic.

Mă plimb puțin prin imensa piață Taksim cu un parc în mijloc ridicat la mijlocul sec. XIX pe locul unde au fost Cazarmele de Artilerie și un teren de fotbal până în 1940. Mai precis zona pietonală se numște Taksim Gezi/Inonu Gezi și este folosită ca o zonă de agrement în mijlocul agitat al orașului, cu privire spre Bosfor. De reținut că ne aflăm în Cornul de Aur, cartier mai înalt al Istanbulului de unde se putea controla militar strâmtoarea Cornul de Aur și mai ales Bosforul. Să ne amintim de cucerirea Constantinopolului de la 1453...

Pe Gazhane Bostanı Sk. și apoi Prof. Dr. Bedri Karafakioğlu Cd. cobor în piața aglomerată Dolmabahçe unde este stadionul Beșiktaș și, spre Bosfor, Dolmabahçe sarayi. Este un întreg complex arhitectural în care se remarcă geamia, turnul cu ceas, zona muzeală, parcara și zona de faleză, grădinile imense și poarta de pe Dolmabahçe Cd. Nu intru fiindcă mi-ar lua prea mult timp. Doar fac ceva poze din parcare spre strâmtoarea maritimă și apoi merg pe ultimul bulevard menționat. Primul port este chiar Beșiktaș și continui pe lângă gardul universității Mimar Sinan Güzel Sanatlar Üniversitesi Dolmabahçe Yerleşkesi pe care sunt expuse imagini din istoria orașului. După cum vedeți mai jos, e un bulevard larg, cu multe benzi de circulație. 

Trec de muzeul Marinei (sunt convins că este foarte interesant, dar nu mă atrage acum) și în Piața Barbaros/Barbaros Meydanı găsesc monumentul dedicat faimosului marinar otoman Barbaros Hayreddin Pașa și mormântul acestuia. Nu am acces, dar chiar e interesant. Este vorba de vestitul pirat care a speriat și a supus Algerul, Rhodos-ul și multe orașe italiene prin plata birurilor în sec. XVI. Se spune că a murit în propriul palat din Istanbul. Mai multe detalii putem citi în articolul din ”Jurnalul”!

Așa cum Speranța a plecat din Istanbul spre Țara de foc (să ne aducem aminte de simpaticul Ismail cu polonicul său și cu fuga lui din fața soțiilor din Stambul!), vreau și eu să trec măcar Bosforul spre Üsküdar. Este poate ”piticul” meu de a trece puțin și în partea asiatică a orașului. Ca și data trecută, îmi place mai mult atmosfera mai relaxată de aici. Deocamdată din portul Beșiktaș iau vasul care traversează spre Üsküdar. Trecere la turnichet cu taxare pe Istanbul Kart și apoi merg chiar la bordul vasului, în partea din față/prova, pe puntea superioară. Pentru noi pare ceva special, dar pentru turci este exact ca un autobuz cu care mergi o stație!

Peste stradă este faimoasa fântână ridicată de Marele Vizir Damad Ibrahim Pașa și apoi de sultanul Ahmet III în 1728-1729 pentru pasagerii care treceau Bosforul și aveau nevoie de apă. Fântâna are o arhitectură foarte faină în care sunt inserate texte în caligrafie jali thuluth. Acoperișul de lemn și decorațiunile reflectă trăsăturile Epocii Lalelelor, perioadă în care a fost construită fântâna rectangulară. Evident că iau și eu apă înainte de a merge mai departe, la geamia Mihrimah Sultan din apropiere, unde se găsește printre altele și mormântul lui Osman Bey Kabri. Mihrimah Sultan a fost fiica lui Suleiman magnificul, conform inscripției de la intrare. Osman Bey a fost fiul marelui vizir Rustem Pașa și a fost căsătorit cu Mihrimah Sultan cu care a avut doi copii, și ei fiind tot aici înmormântați. 

Cobor la metrou fiindcă am un scop precis acum. Așadar iau metorul pe linia B1 pentru două stații, Ayrılık Çeşmesi și Söğütlüçeşme. Cea de-a doua deja este la suprafață! Ies din stație și urmez indicațiile GPS-ului pentru a ajunge pe Fahrettin Kerim Gökay Cd la intersecția cu Güleç Çk. Aici, dacă nu ești atent, nu este nimic. Dar privind detaliile găsim statuia motanului Kedi Tombili Heykeli. Suntem în cartierul Kadıköy care este foarte ”prietenos” cu animalele. 

”Kedi Tombili Heykeli, sau Statuia Pisica Tombili, celebrează viața unei feline populare din Kadıköy, Istanbul. Această sculptură fermecătoare îl înfățișează pe Tombili relaxându-se confortabil, surprinzând esența comportamentului relaxat al pisicii ambulante. Ridicată în 2016, a devenit rapid o icoană locală și un loc de neratat pentru vizitatorii care explorează cartierele vibrante ale Istanbulului. Statuia onorează legătura specială dintre comunitate și iubitul animal de companie, servind ca o reamintire a afecțiunii care poate exista între oameni și animale în mediul urban.” (Sursa: https://mindtrip.ai/attraction/istanbul-turkiye/kedi-tombili-heykeli/at-DSZ3VCyi). 

”Statuia pisicii Tombili, care a devenit un fenomen cu poza sa pe o piatră de pavaj în Kadıköy Ziverbey, a fost finalizată.

O petiție pe Change.org care solicită o statuie a lui Tombili, care a decedat pe 1 august, a primit 17.000 de semnături.

Municipalitatea Kadıköy a răspuns pozitiv solicitării pentru o statuie a pisicii sălbatice și a început lucrările. Statuia, creată în mod voluntar de sculptorul Seval Șahin, a fost finalizată. Interpretarea lui Tombili de către Șahin a fost ridicată pe trotuarele din Ziverbey, unde acesta a adoptat poza sa de neuitat.

Statuia lui Tombili, dezvelită pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Drepturilor Animalelor, a stârnit un interes considerabil din partea locuitorilor locali. Viceprimarul din Kadıköy, Başar Necipoğlu, vorbind cu această ocazie, a declarat că lucrările au fost inițiate în urma unui apel din partea a aproximativ 17.000 de iubitori de animale pe rețelele de socializare. El a spus: „În primul rând, am dori să le mulțumim prietenilor noștri din Kadıköy. Astăzi este 4 octombrie, Ziua Mondială a Protecției Animalelor. Am ales această zi special pentru a crește gradul de conștientizare, a aduce bucurie prietenilor noștri animale din Kadıköy și a răspândi dragostea pentru drepturile animalelor din Kadıköy în toată Turcia.” (Sursa: https://www.kadikoy.bel.tr/en/news/kadikoyun-bickin-kedisi-tombili-heykeli-acildi-4984). 

Mai era încă o turistă care venise tot pentru stauia lui Tombili :)!

Revin la Söğütlüçeşme și iau un autobuz care mă duce pe stada cu același nume. La un moment dat trec pe lângă statuia taurului din Kadıköy/Kadıköy Boğa Heykeli, celebru loc de întâlnire. Taurul puternic simbolizează poziția permanentă de luptă a otomanilor din partea asiatică a Istanbulului. Încă o stație și ajung pe Rıhtım Cd. unde este portul Kadıköy. Este o atmosferă așa de relaxată și mă așez pe o bancă pentru a asculta muzica unui fain cântăreț localnic. Pare cerșetorie, dar chiar este creator de de atmosferă așa de faină, melancolia navigatorului de pe Bosfor, cu gând la minunile întregii lumi. Îl cheamă Zana Zendo și puteți asculta aici ca să vă faceți idee: 

10-15 minute de ascultat și apoi merg la port pentru a lua vasul care mă duce peste Bosfor, înapoi spre Cornul de aur. Trecem de Turyol Haydarpasa pier și apoi, peste ape pot ajunge la Eminönü sau Karaköy, pe sub podul Galata. Aleg a doua variantă pentru a urca spre turnul Galata. Pot spune că Istanbulul, dacă reușești să treci de aspectul de bazar stradal, la tot pasul, este fascinant!

Cartierul Galata este foarte fain, cu mâțe peste tot, cu multe magazinașe și cu vânzători ambulanți de tot felul, cu cafenele și străzi în pantă. Chiar e foarte cosy/confortabil să te plimbi pe aici, chiar dacă uneori trebuie să depui puțin efort. Străzile mă duc, în urcare, spre vizibilul turn Galata, din toate direcțiile. La un moment dat mă opresc și iau câțiva magneți de frigider la un preț foarte bun. Ajung la geamia Bereketzade Ali Efendi din secolul XV și citesc pe o placă pusă pe zid că ar exista un tnel de legătură între ea și fainul turn de pază ridicat în amintirea victoriei din 1453. Este punctul de vedere musulman și trebuie respectat :)! Foarte multă lume vrea să urce în turn și așteaptă la coadă. Dar acum, chiar dacă vreau să văd și eu cât mai multe, n-oi fi nebun să dau 30 de euro ca să urc în turnul Galata! Doar mă plimb pe lângă el și mai departe!

Străzile mă duc la stația de metrou Șișhane de unde merg o stație până în Piața Taksim unde fusesem mai dimineață. Citesc ceva detalii despre fainul monument al Republicii și mă îndrept spre Centrul Cultural Român. Tare bine m-aș simți să aud câteva cuvinte în română. Dar sunt primit cu răceală de un portar turc. Deși, ca român, ar fi trebuit să fiu bine primit aici :(. Mă rog, merg mai departe spre biserica grecească Sfânta Treime din apropierea pieței Taksim. Se aude ceva slujbă, dar nu găsesc accesul. Nu-i nimic. Măcar sunt aproape de ceva ortodox și mă simt mai acasă! Este dedicată patriarhului ecumenic Bartolomeu I la împlinirea a 30 de ani de patriarhie a Constantinopolului. Hm, nu e cel care a venit la Sfințirea picturii Catedralei Neamului de la București? Reușesc să intru și în interiorul bisericii în formă de cruce grecească se simte mirosul fain de tămâie. Oricât de călători am fi, prin toată lumea, avem în sânge (sau cel puțin asta pot spune eu, ortodox fiind) toate elementele ce țin de religia ortodoxă, indiferent sub ce formă și în ce limbă ar fi: catapeteasma, tămâia, energia caldă și liniștită a bisericilor ortodoxe, mai ales cele vechi, de peste 100 și ceva de ani, stranele, icoanele, dorința instinctivă de a spune în gând o rugăciune și de a face semnul crucii, indiferent în ce lăcaș de cult ești... Dacă nu permite acea religie sau regim, poți face semnul crucii cu limba în cerul gurii așa cu făcea Elizabeta Rizea când avea de-a face cu teroarea roșie!

Pe străduțe abia găsesc un sediu al clubului sportiv Galatasaray și ies în Istiklal Cd. la Hüseyin Ağa Camii. Este construită în 1594 și se remarcă prin minaretul înalt, prin multele inscripții islamice din curte și prin liniștea pe care o imprimă interiorul. Știu, dragilor, că poate este greu de înțeles și chiar am avut ceva conflicte pe tema asta. Ar putea spune unii cum poți fi creștin ortodox și poți vizita mai întâi o biserică ortodoxă, apoi o geamie și mai apoi una catolică. Dar asta este de fapt doar o separare mintală fiindcă în sine Dumnezeu este unul singur pentru toți. Și sunt de admirat locurile unde oamenii au înțeles asta și trăiesc împreună în pace fără a crea conflicte religioase total inutile și distructive. Dumnezeu este pace și înțelegere, chiar dacă în diverse părți ale lumii are nume diferite și obiceiuri diferite. Repet: Dumnezeu este unul singur!

Urmează o plimbare pe marele bulevard turistic, extrem de animat, urmat de o coborâre pe străduțe înguste spre stația de tramvai Tophane (istatyonu). Este aproximativ 18.15 și cred că ar fi vremea să mă îndrept și eu spre cazare. Tramvaiul merge pe podul Galata și apoi coboară pe lângă gara Sirkeci, merge pe sub palatul Topkapı și parcul Gülhane trece printre Topkapı Sarayi și Cisterna Basilică/Yerebatan Sarnıcı și face stânga pentru a mă lăsa la stația Sultanamet. Fiind apropiată de cazarea mea, veți mai auzi de denumirea asta! Și este într-unul din capetele pieței Sultanahmet/Sultanahmet Meydanı, tot așa de circulată de publicul larg și parcă ceva mai liniștită decât Taksim sau Ayasophia Meydanı.

În parcul Mehmet Akif Ersoy găsesc multă lume calmă, multe pisici care sunt aici la ele acasă și ceva ruine printre care sunt cele ale bisericii Martiriului Sfintei Eufemia din sec. VII și cele ale unui palat antic. Piața Sultanahmet este un fost hipodrom antic. Acum nici nu îți poți magina cursele de cai ce s-au purtat aici acum în jur de 2000 de ani... 

În piața mare putem admira Fântâna Germană de sec. XIX/Alman Çeşmesi, geamia Sultanahmet (în altă zi și pe interior), obeliscul lui Teodosius/Theodosius Dikilitaşı (Theodosius I, anul 390), Coloana Șarpelui/în Serpentină și Coloana lui Constantin Prophyrogenetus. 

Fântâna germană este dedicată celei de-a doua vizite a regelui prusac și împărat german Wilhelm II în 1898. Monumentul prezentat în numele prieteniei turco-germane și-a extins funcția de la fântână la conținutul și sensul politic. A fost construită de Wilhelm II (inclusiv sistemul de scurgere a apei) și livrată Imperiului Otoman. Epigraful în germană, scris de Ahmed Muhtar Bey, se poate găsi pe o placă de brons la intrarea în monument. 

”Obeliscul a fost inițial ridicat în timpul celei de-a 18 dinastii de către faraonul Thutmose III (1479 - 1425 a.Chr.), la sud de marele templu de la Karnak. Împăratul roman Constantius II (337 - 361 p.Chr.) a pus să fie transportat pe Nill în jos până la Alexandria pentru a comemora 20 de ani de domnie în 357. A rămas în Alexandria până la anul 390, când a fost transportat din ordinul lui Theodosius I (379 - 395 p.Chr.) la Constantinopol pentru a fii pus în mijlocul Hipodromului de acolo.” (Google Maps, Răzvan Gaspar)

”Coloana Șarpelui (greacă veche: Τρικάρηνος Ὄφις Τrikarenos Οphis „Șarpele cu trei capete”; turcă: Yılanlı Sütun „Coloana Șerpelui”), cunoscută și sub numele de Coloana Șerpelui, Tripodul Plataean sau Tripodul Delphi, este o coloană antică de bronz de la Hipodromul din Constantinopol (cunoscut sub numele de Atmeydanı „Piața Cailor” în perioada otomană) în ceea ce este acum Istanbul, Turcia. Face parte dintr-un trepied sacrificial grecesc antic, inițial la Delphi și mutat la Constantinopol de către Constantin cel Mare în 324. A fost construită pentru a comemora grecii care au luptat și au învins Imperiul Persan în Bătălia de la Plataea (479 î.Hr.). Capetele de șarpe ale coloanei înalte de 8 metri au rămas intacte până la sfârșitul secolului al XVII-lea (unul este expus la Muzeele de Arheologie din Istanbul, aflate în apropiere). (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_Column)

Cred că ajunge pentru astăzi. Este 18.45 și curând se întunecă. Așa că ies din piață pe Nakilbent Sk. și cu Google Maps ajung la hostelul Sultan Terrace de pe Küçük Ayasofya Cd. La parter este o agenție de turism și la etaje au hostelul și mai sus restaurantul pe două nivele, unul închis și terasa deschisă. Hm, prima întrebare a tipului de la agenție este platforma pe care am făcut rezervare (booking.com) și apoi îmi cere banii. Dar îi plătisem de acasă! Caut pe site confirmarea și atunci îi trece ideea :D. De fapt eu sunt convins că verificase și știa. Dar încercarea moarte n-are! Îmi dă codul de acces și cheia de la camera comună unde dorm. Pare să fie doar a angajaților de aici. Aaaa, pe lângă ei mai este un pakistanez, Mohamed, care venise cu afaceri aici, pentru participare la o conferință/expoziție internațională. În fiecare zi vom povesti diverse subiecte fiindcă este un tip foarte fain. Chiar anticipez că într-una din zile mă întreabă ce cămașă să poarte în ziua următoare la expoziția/standul asociat acelei conferințe. ”Because you know all of this!” Chiar am legat o prietenie faină cu Mohamed, cu promisiunea că mă va ajuta cu tot ce poate când ajung în Pakistan. Nu mai știu dacă i-am spus că am fost coleg în clasele 1-8 și apoi la clase paralele la liceu cu actualul ambasador al României în Pakistan! Sigur cu asta aș avea intrare peste tot, dar în general nu îmi place să abuzez de relații. Îmi este foame și merg la terasa de unde se vede foarte fain peste oraș, spre Bosfor și în sus spre geamia Sultanahmet! Chiar își merită numele de Sultan Terrace Hotel/Restaurant, chiar dacă pe strada asta mai sunt multe astfel de terase la ultimul nivel.

După așa seară liniștită reiau în minte toată ziua și mă retrag la somn. Sigur și zilele următoare sunt foarte promițătoare! Am un pic de emoții (evident că nu le arăt - nici nu aș avea cui, în afara de Mahomed și mamei cu care vorbesc zilnic la telefon despre planurile mele de călătorie - la vremea ei a călătorit atât cât i-a permis sistemul din acele vremuri; acum, chiar dacă nu mai poate fizic, călătorește prin copiii ei și prin documentare la televizor) pentru obiectivul principal de mâine. Este ceva mic și pentru mine are însemnătate foarte mare!